#Music
Target:
Mass-media
Region:
Romania

Deoarece încercările noastre de a promova Kpop-ul și Jpop-ul în România s-au lovit de cele mai multe ori de un zid de indiferență și de teama că dacă s-ar promova aceste genuri nu s-ar obține rating-ul obișnuit, ba chiar ar produce pierderi în loc de câștiguri, dorim prin această petiţie să demonstrăm că muzica est-asiatică merită difuzată, că sunt mulți fani și multe persoane ce ar dori să cunoască mai bine aceste genuri, implicit artiștii și culturile de care aparțin, lucru ce ar fi posibil cu o mediatizare adecvată.

Se spune că muzica unește oamenii, iar noi vrem să dovedim că această zicală este pe deplin adevărată. Muzica nu ține cont de granițe, rasă, vârstă, sex, naționalitate, este peste tot și joacă un rol important în viața de zi cu zi. Oare de ce oamenii sunt atât de atrași de muzică? Unii spun că muzica este chiar un remediu pentru boli, alții o consideră relaxare, alții distracție, dar însumând toate acestea, se observă un singur lucru comun: muzica este iubită de toată lumea, indiferent de genul acesteia.

Pentru a pune punctul pe ”I”, din toate caracteristicile de mai sus, cea care se evidențiază cel mai bine este că nu cunoaște granițe. Și de ce spunem asta? În momentul de față, se ascultă muzică din toate locurile: America, Spania, Italia, Germania, Anglia, etc, etc. Da, muzica nu are granițe, este un lucru cert și dovedit.

Pentru a ne apropia și mai mult de subiect, oare de ce țări din Asia, cum ar fi Japonia sau Coreea, nu sunt menționate în mica listă de mai sus? Oare nu au artiști, oare ei nu au muzică? Cu siguranță că da și ca să dovedim acest lucru, putem da doar câteva exemple: 2ne1, 4Minute, Arashi, Ayumi Hamasaki, Beast, Bi/Rain, Big Bang, BoA, Brian Joo, CN Blue, DBSK, FT Island, JYJ, Kat-tun, Koda Kumi, MBLAQ, Namie Amuro, NEWS, Se7en, SHINee, SNSD, SS501, Super Junior, U-KISS. Și acestea sunt doar câteva exemple dintr-o listă lungă.

Acești artiști, pe lângă faptul că posedă cu adevărat voce muzicală, ce nu are nevoie de sprijinul tehnologiei, manifestă și o imensă pasiune pentru ceea ce numim muzică. Adică, cine poate sta ani întregi în training, pentru câteva clipe de glorie? Ei sacrifică o bună parte din viață doar pentru prețioasele momente de pe scenă, locul unde strălucesc și se simt în largul lor.

Totuși, nu vrem să ne exprimăm adorația, ci doar să subliniem faptul că și artiștii din Asia au ceva de spus. De aceea credem că au nevoie de o șansă și la noi. Deja sunt cunoscuți în țări ca America, Brazilia, Argentina, Canada. Ei deja au văzut în aceștia adevăratul talent de care dau dovadă, un talent care merită promovat. Faptul că vorbesc o limbă mai complicată nu este un impediment așa de mare. Limba se poate traduce, deja internetul vuie de traduceri ale melodiilor interpretate de aceștia. Un lucru important este că prin muzică se poate ajunge și la cultură. Iar cultura asiatică este una dintre cele mai bogate culturi ale lumii, care merită descoperită. Vă garantăm că nu o să vă pară rău.

Prin acestă petiție am dori să le acordați o șansă de a fi prezentați publicului român, implicit artiștilor români, și nouă fanilor, care îi dorim cât mai aproape de noi. Atunci când îți vezi artistul favorit pe micul ecran, parcă ziua îți este mai bună.

Vă mulțumim că ați citit aceste rânduri și sperăm că v-am atras atenția măcar un pic și că v-am trezit curiozitatea de a-i asculta. În felul acesta, dovedim încă o dată că muzica nu are granițe.

GoPetition respects your privacy.

The O petitie pentru diversitate petition to Mass-media was written by VIPRo and is in the category Music at GoPetition.