#Justice
Target:
Parlamentul României, Senatori și Deputați ai României
Region:
Romania

Reamintind că fundamentul statului de drept constă în separaţia şi echilibrul puterilor în stat, potrivit art. 1 alin. 4 din Constituţia României,

Constatând încălcarea gravă a principiului independenţei puterii judecătoreşti prin imposibilitatea obiectivă de a se asigura cetăţeanului dreptul de acces în mod real la un tribunal, consecinţă a subfinanţării cronice a sistemului judiciar, contrar celor arătate în Avizul nr. 10 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni din 23 noiembrie 2007 care obligă statele să finanţeze instanţele indiferent de fluctuaţiile politice cu consecinţa pierderii încrederii publicului în sistemul judiciar,

Subliniind că nerespectarea hotărârilor judecătoreşti a devenit o conduită constantă a puterii executive ,

Având în vedere că judecătorii au obligaţia de a apăra democraţia şi statul de drept protejând drepturile şi libertăţile tuturor persoanelor împotriva oprimării şi statului totalitar, aşa cum prevede principiul 5 din Recomandarea nr. (94) 12 a Comitetului Miniştrilor şi Statutul Consiliului Europei,

În respectul dispoziţiilor constituţionale care fac din judecători deţinătorii imediaţi ai puterii judiciare, organism constituţional al statului român ce reprezintă însuşi statul în această materie,

Solicităm Parlamentului României, precum şi fiecărui parlamentar în parte, ca reprezentanţi ai organului reprezentativ suprem al poporului român şi al unicii autorităţi legiuitoare a ţării, să se alăture prin măsuri concrete acţiunii puterii judecătoreşti de promovare a independenţei justiţiei, apărând astfel statul de drept şi democraţia constituţională fundamentată pe supremaţia Constituţiei, echilibrul, separaţia şi colaborarea puterilor in stat.

Invităm puterea legiutoare, prin fiecare senator şi deputat în parte, să promoveze următoarele revendicări legitime ale puterii judecătoreşti, exprimate prin hotărârile adunarilor generale ale judecatorilor din instanţele judecătoreşti, în scopul consolidării statului de drept şi a creşterii capacităţii sistemului judiciar de a-şi realiza menirea constituţională de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

1. Recunoaşterea justiţiei drept domeniu strategic de interes naţional şi elaborarea până la sfârşitul anului a unei strategii de consolidare a sistemului judiciar precum şi încheierea unui Pact asupra justiţiei de către puterea executivă, legislativă şi judecătorească, care să garanteze respectarea recomandărilor Comitetului Miniştrilor cu privire la independenţa puterii judecătoreşti.

2. Trecerea atribuţiilor Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti referitoare la gestionarea bugetului curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3. Stabilirea pentru bugetul justiţiei, respectiv al curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor, al ICCJ şi al Ministerului Public, cumulate, a unui prag de cel puţin de 1% din Produsul Intern Brut.

4. Trecerea imediată a taxelor de timbru şi a timbrului judiciar de la bugetele locale si Ministerul Justiţiei la bugetele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al instanţelor judecătoreşti, având ca destinaţie expresă finanţarea funcţionarii acestora, precum şi a sumelor încasate la bugetul de stat cu titlu de impozit pentru toate activităţile în legătura cu sistemul judiciar, a amenzilor si cheltuielilor judiciare prin modificarea prevederilor din Legea nr.76/2009.

5. Salarizarea tuturor judecătorilor, indiferent de gradul instanţei, la nivelul celorlalte două puteri în stat.

6. Eliminarea obligaţiei de participare a judecătorilor la activităţile nejurisdicţionale, inclusiv cea legată de scrutinul electoral, începând cu alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009.

GoPetition respects your privacy.

The Apel La Solidaritatea Puterii Legislative petition to Parlamentul României, Senatori și Deputați ai României was written by Rețeaua Națională a Adunărilor Generale ale Judecătorilor and is in the category Justice at GoPetition.

Petition Tags

justiție statul de drept