Apel pentru stipularea de măsuri protecţioniste rezonabile pentru categoria asistenţilor sociali cu caracter permanent, în cadrul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, nr. 230 / 2008

Stimaţi miniştri destinatari,

În primul rând, atât eu, Silviu Marin, iniţiatorul şi cosemnatarul prezentului Apel, cât şi contrasemnatarii mei, ca persoane fizice şi suferinde de dizabilităţi fizice severe şi variate, în grad I, pornind de la acest text tulburător de vag de Ordonanţă de Urgenţă, cu nr. 230 din 2008, publicată în „Monitorul Oficial” nr. IV, din 5 ianuarie a.c., ne gândim dacă mai putem acum, ca şi cetăţeni „simpli” ai României, şi beneficiari ai ajutorului constant (supraomenesc ar fi puţin spus!) al rudelor noastre apropiate (de regulă, de gradurile I şi II), aflate de ani buni în ipostaza ingrată de asistenţi sociali cu caracter permanent comunităţii noastre, să vă întrebăm dacă se are cumva în vedere remodificarea acesteia, respectiv în sensul de a-i conferi un caracter cu adevărat explicit, ca să nu mai existe urme de îndoială cu privire la categoriile vizate şi nevizate prin emiterea acesteia, aşa, tam-nisam. Că explicaţiile d-voastră, d-le ministru de resort al Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale, Marian Sîrbu, cel puţin pe mine nu m-au convins, aşa cum nu m-au convins nici urările d-voastră de bine, din Presă, în iulie 2006, respectiv cu privire la posturile bugetare „adresate” tinerilor absolvenţi (de varii specializări). Cu alte cuvinte, e foarte posibil ca afirmaţiile d-voastră de la „Sinteza Zilei”, din 6 ianuarie a.c., să rămână, până la urmă, nişte vorbe fără acoperire. Nu, chiar nu avem de unde şti dacă guvernul d-voastră nu va remodifica O.U.G. 230 din 2008 pentru a-i include şi pe asistenţii noştri sociali cu caracter permanent (mai cu seamă că ne sunt şi rude, în cvasitotalitatea cazurilor) în „zona roşie”, a celor care urmează să aibă doar de optat între salariul de asistent social şi pensie. Vrem certitudini!

„Pensionarii pentru limită de vârstă pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, cu excepţia celor obţinute din exercitarea unor funcţii remunerate în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială.
În perioada încadrării pe funcţii remunerate în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, plata pensiei pentru limită de vârstă se suspendă”, arată actul normativ. Pe lângă pensionarii din sistemul public de pensii, interdicţia este extinsă şi la beneficiarii legilor de pensionare speciale, respectiv militari, poliţişti, magistraţi sau personalul auxiliar al instanţelor. Nici ei nu mai pot cumula pensia cu salariul la stat.” (O.U.G., nr. 230 / 2008, publicată în „Monitorul Oficial” nr. IV, 5 ian. 2009)

Gândiţi-vă, stimaţi miniştri, în ansamblu, că o familie cu cel puţin un membru suferind de o dizabilitate neuromotorie severă, acesta fiind doar un exemplu general, celălalt fiind încadrat ca funcţionar al statului, respectiv ca asistent social cu caracter permanent, care îşi doreşte a se şi pensiona pentru a-şi putea ajuta restul familiei la achitarea datoriilor la întreţinere, lumină şi telefon, mai ales dacă restul acesta de familie îl constituie însuşi celălalt membru cu handicap sever, nu se mai poate descurca nicicum fiindcă, deh!, a venit guvernul d-voastră ca să ne explice răspicat şi cu emfază cum nu se mai poate susţine universul nostru mic nici cu pensiile mult-promise a fi menţinute pe linia de plutire, nici cu salariile bugetare în ţara aceasta crepusculară. Deci, după ce că acea familie are datorii cu duiumul la aceste regii autonome care trec prin mâinile şirurilor, aparent infinite, de guverne „atente” faţă de cetăţenii acestei ţări, indiferent cine şi ce ar fi aceştia (i.e., cetăţenii), iar cel cu respectiva dizabilitate nu se poate integra cu una, cu două în vreo companie de stat din pricina „argumentului” competitivităţii, oferit spre cugetare cu atâta generozitate de către angajator, de fiecare dată, unica soluţie rămânându-i aplicantului în cauză, chiar dacă are o facultate la bază, să se încadreze în vreun atelier protejat (care, de cele mai multe ori, îi răspunde fără jenă: „N-avem locuri şi pentru d-ta acum!”) sau, cel mult, în vreo firmuliţă (unde şeful îi reproşează până şi faptul că îşi câştigă salariul – banii şefului sunt, doar! - pentru că stă acasă şi „dă” la taste), ca dactilograf, iar asta, în pofida demagogiei anuale, servite de Ministerul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale, mai vine şi Ordonanţa de Urgenţă nr. 230 / 2008 ca să pună capac la toate(!), cum se spune.
Din nou, vă întrebăm, aşadar: De ce nu aţi stipulat, d-le Premier, în acea Ordonanţă, ca asistenţii sociali cu caracter permanent ai persoanelor cu dizabilităţi severe, în grad I, să fie supuşi unui tratament special? Aţi dorit corectitudine legislativă, cumva? Eu, unul, ca „simplu” cetăţean, nu cred asta, şi sunt sigur că nici celelalte mii şi mii de „simpli” nu cred aşa ceva. Dimpotrivă, credem că e vorba de circul politic de rigoare, care se face la începutul fiecărui mandat (prim-)ministerial. Or după cum, pe noi, „simplii”, nu ne interesează acest circ, vă rugăm, d-le Prim-ministru al României, Emil Boc, în virtutea unei asemenea decizii, luate în pripă şi fără a vă mai gândi, desigur, la repercursiunile sociale crâncene care se vor abate, în primul rând şi în mod inevitabil, asupra noastră, a cetăţenilor români suferinzi de asemenea dizabilităţi neuromotorii severe, să ne acordaţi doar această siguranţă (s-o specificaţi în textul remodificat al O.U.G., 230 / 2008) pentru a nu ne vedea iarăşi transpuşi în ipostaza ingrată de datornici vânduţi la stat.

E tot ceea ce vă cerem noi, membrii comunităţii persoanelor cu dizabilităţi neuromotorii (i.e., severe), fiindcă, din nou, deh!, ştim cu toţii că nu o să se rezolve mai nimic major şi concret, nici pe 2009, nici pe... 2015(!)

P.S. Rog contrasemnatarii acestui Apel să menţină un ton civilizat (cinic, dar civilizat) în comentariile d-lor şi, de ce nu, să comenteze exclusiv la secţiunea „Comentarii” ca să putem menţine şi o impresie generală de ordine (= stabilitate) pentru acest demers.

Iniţiatorul,
Silviu Marin